Termen unic de dotare cu noile case de marcat: 1 mai 2018

De | 27 iulie 2017

Pe site-ul Ministerului Finantelor Publice a aparut in dezbatere publica un proiect de ordonanta care prelungeste termenele de implementare a noilor case de marcat.

Astfel, toti operatorii economici vor schimba casele de marcat pana la 1 mai 2018.

Normele de aplicare ale OUG 28/1999 vor fi modificate pana la data de 31 august 2017.

Potrivit aceluiasi proiect de ordonanta, avizele privind distribuția aparatelor de marcat electronice fiscale acordate distribuitorilor autorizați își mențin valabilitatea până la data expirării, dar nu mai târziu de data de 30 aprilie 2018.

Informatiile prevazute in Registrul national de evidenta al AMEF  precum şi metodologia şi procedura de înregistrare a acestora se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, până la data de 31 august 2017.

Procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, precum și data începând cu care acestea se conectează la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, până la data de 1 iunie 2018.

Aveti mai jos textul proiectului si nota de  fundamentare.

proiectogcasemarcat_26072017-2

nfproiectogcasemarcat_26072017

Autor: Cristina Zafiu

In calitatea sa de asistent al presedintelui, asigura secretariatul permanent al asociatiei profesionale. Cea mai mare parte din activitatea sa este consacrata comunicarii cu membrii patronatului si cu celelalte organizatii si institutii cu care patronatul coopereaza.

Lasă un răspuns