Inspectorii Directiei Generale Antifrauda Fiscala, din cadrul ANAF, au controlat la sfarsitul saptamanii 208 firme active in domeniul reparatiilor auto. Din cele 259 de sanctiuni contraventionale principale, un sfert au fost avertismente.
Verificarile au vizat 208 contribuabili, fiind aplicate sanctiuni contraventionale in valoare totala de 1,22 milioane lei (amenzi si confiscari), respectiv:
- s-a dispus suspendarea activitatii a 3 contribuabili pentru nedotare cu case de marcat electronice fiscale;
- s-au aplicat 259 sanctiuni contraventionale principale (196 amenzi si 63 avertismente), valoarea totala a amenzilor fiind de 1,19 milioane lei;
- s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite si bunuri in valoare totala de 30.388 lei, din care: sume (numerar) in valoare de 18.197 lei; venituri ilicite in valoare de 6.156 lei; bunuri in valoare de 6.035 lei.