Adresa locului de instalare pentru terminale cu functii de case de marcat

De | 17 februarie 2025

Pentru ca in urma unor controale ale ANAF la mai multe spalatorii auto self-service au existat mai multe neintelegeri cu privire la declaratia de instalare, si anume adresa locului de instalare, pentru modulele fiscale instalate la aceste locatii, suntem datori sa reamintim colegilor care fiscalizeaza aceste echipamente urmatorul lucru:

Modulele fiscale instalate pe aparatele comerciale nesupravegheate se fiscalizeaza pe adresa sediul social al utilizatorului

Aveti mai jos textele de lege

Norme metodologice de aplicare a OUG nr.28/1999, modificate prin HG nr.804/2017 si  HG355/2023

CAPITOLUL II – Aparatele de marcat electronice fiscale

Sectiunea 1 – Configuratia AMEF

ART. 17

Aparatele de marcat electronice fiscale pot fi:

g) aparate sau terminale cu funcţii de case de marcat electronice fiscale corespunzătoare prevederilor art. 3 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz. Aceste aparate sau terminale sunt dispozitive identificabile ca structură şi program de aplicaţie, care includ o placă fiscală ce conţine un modul fiscal, controlat de un program de control, înglobarea constructivă a dispozitivului de imprimare, afişajului client şi, respectiv, operator nefiind obligatorie.”

Art. 33. – Aparatele de marcat electronice fiscale trebuie să asigure, prin comenzi de la tastatură, realizarea în mod cumulativ a minimum următoarelor funcţii:

   A. în regim de programare:

            a) fiscalizarea memoriei fiscale.

Prin operaţiunea de fiscalizare se înţelege identificarea memoriei fiscale şi a utilizatorului prin datele înscrise în aceasta, respectiv seria fiscală a aparatului, antetul bonului fiscal, data şi ora la care se activează memoria, precum şi iniţializarea dispozitivului de memorare a jurnalului electronic prin programarea parametrilor de identificare ai acestuia. Operaţiunea de fiscalizare se efectuează în momentul instalării aparatului la utilizator sau anterior instalării, la distribuitor sau unitatea de service acreditată, în baza solicitării scrise a utilizatorului;

b) programarea antetului bonului fiscal.

Antetul bonului fiscal se tipăreşte, în cazul în care aparatul de marcat înglobează constructiv, conform legii, dispozitivul de imprimare, pe toate documentele emise cu aparatul de marcat electronic fiscal şi conţine cel puţin denumirea operatorului economic, adresa de la locul de instalare a aparatului, inclusiv judeţul, sau, după caz, menţiunea «activităţi cu caracter ambulant» ori «taxi», precum şi codul de identificare fiscală al utilizatorului. În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate în activităţile cu caracter ambulant, al celor prevăzute la art. 17 lit. g) şi al celor utilizate de operatorii de transport rutier care efectuează transport de persoane prin servicii regulate în transportul rutier naţional, instalate pe mijlocul de transport, prin adresa de la locul de instalare a aparatului se înţelege adresa sediului social al utilizatorului.

În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie, al celor care sunt integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, precum şi al celor destinate schimbului valutar, în antet se înscriu, după caz, şi numărul de înmatriculare al taximetrului, numărul autorizaţiei taxi, numărul de telefon şi de fax ale operatorului de transport sau ale taximetristului independent, seria de fabricaţie a automatului comercial şi, respectiv, codul statistic atribuit caselor de schimb valutar de către Ministerul Finanţelor.”

Autor: Cristina Zafiu

In calitatea sa de asistent al presedintelui, asigura secretariatul permanent al asociatiei profesionale. Cea mai mare parte din activitatea sa este consacrata comunicarii cu membrii patronatului si cu celelalte organizatii si institutii cu care patronatul coopereaza.

Lasă un răspuns