S-au extins controalele la contribuabilii mici și mijlocii pe tema conectării caselor de marcat

De | 9 decembrie 2021

Prezenta în cadrul unei dezbateri la Profit News TV, Președintele ANAF, doamna Mirela Calugareanu, a anunțat ca s-au extins controalele pe tema conectării caselor de marcat si la contribuabilii mici și mijlocii. Inspectorii ANAF vor verifica atât conectarea casei de marcat la server dar și dotarea operatorilor economici cu noile case de marcat.

„Am început acțiuni de monitorizare și de verificare a conectării caselor de marcat, dar nu numai a conectării. Obiectivele noastre vizează două aspecte, în primul rând dotarea cu case de marcat și în al doilea rând conectarea. Primele acțiuni la mari contribuabili, în calendar cu termen de 30 iunie. Din verificările de până în prezent, am constatat că peste 98% dintre contribuabili s-au conformat în ce privește casele de marcat. Dar, în această perioadă, vom urmări cu mare atenție și cazurile de neconformare în ce privește celelalte categorii de contribuabili. Avem în permanență un dialog cu distribuitorii caselor de marcat, dar și cu Patronatul servisantilor de case de marcat, în vederea remedierii oricăror probleme ce pot apărea în acest proces. Acțiunile de control vor continua în perioada următoare, chiar vor fi impulsionate, atât în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, cât și pentru asigurarea unui mediu concurențial corespunzător”, a declarat în cadrul dezbaterii Profit News, doamna Mirela Calugareanu, președintele ANAF.

Autor: Cristina Zafiu

In calitatea sa de asistent al presedintelui, asigura secretariatul permanent al asociatiei profesionale. Cea mai mare parte din activitatea sa este consacrata comunicarii cu membrii patronatului si cu celelalte organizatii si institutii cu care patronatul coopereaza.

Lasă un răspuns