5% tva pentru lemnele de foc livrate către persoanele fizice si juridice- legi promulgate

De | 9 decembrie 2021

Lemnele de foc livrate catre persoanele fizice si juridice, vor avea cota de tva de 5% conform celor două legi 286/2021, 287/2021 care vizează completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Presedintele a promulgat miercuri 8 decembrie doua legi care prevad modificarea Codului Fiscal astfel: lemnele de foc livrate catre persoanele fizice si juridice vor beneficia de scaderea cotei de tva de la 19% la 5%.

Potrivit Legii 287/2021, cota redusă de TVA de 5% se aplică pentru livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, realizate către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.

Potrivit Legii 286/2021 cota TVA de 5% se aplică, de asemenea, asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00.

Cele doua legi au fost publicate in Monitorul Oficial nr, 1168 din 9 decembrie 2021 si vor intra in vigoare de la data publicarii lor.

Recomandam unitatilor de service sa programeze clienții pentru schimbarea cotei de tva în casele de marcat.

Autor: Cristina Zafiu

In calitatea sa de asistent al presedintelui, asigura secretariatul permanent al asociatiei profesionale. Cea mai mare parte din activitatea sa este consacrata comunicarii cu membrii patronatului si cu celelalte organizatii si institutii cu care patronatul coopereaza.

Lasă un răspuns