Noile case de marcat ar putea iesi pe piata in cateva luni

De | 10 mai 2016

Dupa ce seful ANAF, Dragos Doros, declara in urma cu cateva zile ca operatorii economici vor putea conecta casele de marcat la serverul ANAF si mai devreme de 1 ianuarie 2018, este randul Ministerului Finantelor Publice sa clarifice situatia caselor de marcat care vor trebui conectate la serverul ANAF.

Gabriel Biris, secretar de stat in MFP declara ca procesul de implementare a proiectului privind casele de marcat fiscale este accelerat si va urma sa se incheie in urmatoarele luni.

‘(…) am accelerat implementarea proiectului privind casele de marcat fiscale, întârziat până acum. Procesul este accelerat și sperăm că, în următoarele luni, vom încheia implementarea acestui sistem care va duce la creșterea eficienței impozitului folosind instrumentele IT. Croația a implementat un sistem oarecum similar în urmă cu câțiva ani, iar Cehia va introduce acest sistem în curând. Neconformarea ar fi periculoasă pentru că verificarea se va face în timp real. Astfel, s-a redus numărul de controale din partea ANAF’

A declarat pentru Agerpres, domnul Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP), la Forumul de Investiții România – Elveția.

Autor: Cristina Zafiu

In calitatea sa de asistent al presedintelui, asigura secretariatul permanent al asociatiei profesionale. Cea mai mare parte din activitatea sa este consacrata comunicarii cu membrii patronatului si cu celelalte organizatii si institutii cu care patronatul coopereaza.

Un comentariu despre “Noile case de marcat ar putea iesi pe piata in cateva luni

  1. constantin sirbu

    Ceva noutati aparute astazi :
    -1. Nr. bonului fiscal va fi dat de catre serverul Anaf , deci legatura on-line
    – 2. Facturile vor fi emise tot de pe Serverul ANAF-ului ( sau numarul facturii va fi dat de acelasi server ?).
    AGERPRES: Ce alte proiecte majore mai aveți în lucru la ANAF?
    Dragoș Doroș: Am demarat și am intrat în linie dreaptă cu procedura pentru achiziționarea softului și hardului pentru proiectul care se cheamă ‘Conectarea caselor de marcat la un server ANAF’. Este un proiect foarte important, în ceea ce înseamnă combaterea evaziunii fiscale, mică, măruntă, dar răspândită pe întregul teritoriu al țării. În acest moment, există 1,2 milioane de case de marcat în România. Ele sunt fiscalizate, dar în ce fel? Au un card de memorie fiscală care este securizat și care este la dispoziția ANAF, dar trebuie să mergem acolo să îl luăm și să punem altul. Și mai este și rola de hârtie care trebuie stocată și ea. Și acesta este un control post factum. Adică ANAF vine la un anumit interval de timp, ia acea memorie și merge cu ea în serverul ANAF și vede dacă poate să coreleze sau nu datele. În urma acestui proiect, toate casele de marcat vor fi legate online cu un server al ANAF și numărul de bon fiscal nu va fi dat de casa de marcat ci va fi generat de serverul ANAF . Cu alte cuvinte, serverul ANAF va ști în mod online câte bonuri sunt și fiecare bon de către cine este emis și dacă o casă de marcat este în funcțiune sau nu. Pentru că în acel moment poți să te duci să vezi dacă magazinul este deschis și dacă acea casă de marcat nu funcționează. Acesta este un proiect foarte important în ceea ce privește combaterea evaziunii fiscale. Se discută de 2 ani, dar acum este momentul în care am pus presiune mare pe toate instituțiile implicate și l-am demarat. Anul acesta terminăm cu specificațiile tehnice, în 2017 se pun în vânzare noile case de marcat fiscale și de la 1 ianuarie 2018 casele de marcat vor fi conectate la serverul ANAF. Și în marea luptă care se cheamă combaterea evaziunii fiscale, acesta va fi un pas foarte important.

    Un alt pas este un al doilea server al ANAF care va emite numărul de factură. Adică toate facturile din România vor avea un număr generat de acel server al ANAF și în felul acesta, ANAF va ști online care au fost facturile emise și va putea urmări circuitul tranzacțional al mărfurilor din România. Asta înseamnă o administrație financiară modernă: informatizarea! Nu este primordial să mergi în control, ci primordial este să previi.

    Acești doi pași nu trebuie să fie neapărat consecutivi, ci pot fi concomitenți. Este posibil ca la 1 ianuarie 2018 să intrăm în vigoare cu ambele proiecte, pentru că ele nu depind unul de altul.

    link:http://www.agerpres.ro/economie/2016/05/10/interviu-dragos-doros-anaf-directia-generala-executari-silite-cazuri-speciale-a-recuperat-primele-sume-din-dosarele-solutionate-de-instante-12-12-15

Lasă un răspuns